S-a copt o singură smochină.
Restul sunt verzi, cum mai povesteam şi aici. Voi încerca o dulceaţă, spre finalul toamnei.
Cât despre smochina coaptă, am gustat-o azi, împreună cu T.
Este foarte gustoasă, mult mai gustoasă decât cele de la Kaufland.
Este mai dulce, mai zemoasă şi mai parfumată.
Nu ştiu ce soi este smochinul, încă încerc să aflu.
P.S. Ar putea să fie soiul Dottato.
aşa avem şi noi !!! dar oare se vor mai coace cu frigul ce a venit aşa devreme ?
RăspundețiȘtergereM-a învăţat cineva să ciupesc vârfurile lăstarilor, ca să nu mai tot producă smochine în continuare, ci să se coacă cele care au apucat să crească măricele dar sunt verzi.
ȘtergereAşa am făcut, am rupt vârfurile, pentru că tot aveau smochine mici de tot formate.
Ce nu se coace, eu o să încerc un borcănel de dulceaţă.