miercuri, 8 decembrie 2021

Una dintre clematite rezistă verde

 


Decembrie

Prima lună de iarnă a debutat cu multă ceață, dimineața și seara.
Barza care a ratat plecarea în țările calde a dispărut, n-am mai văzut-o în cuib



*


Pe 4 decembrie a nins prima dată. Câmpurile s-au cam acoperit de alb.
Neaua nu a rezistat, desigur. Până seara, când ne-am întors acasă din excursie, s-a topit.




*

Iar azi, dimineață devreme, surpriză! Ningea lin, frumos.
Spre amiază nu mai era niciun fulg.



marți, 23 noiembrie 2021

Trandafiri, caprifoi roșu și planuri de primăvară (!)

Am plantat doi trandafiri - unul mov de care voiam mai demult și unul de dulceață.
La Brico am găsit și un ultim caprifoi roșu.

Pentru primăvară, trebuie să fac lista. E restrânsă la maxim, dar tot trebuie să conțină esențialul, printre care:
- câteva fire de roșii galbene și verzi (roșii roșii o să iau de la tanti Rița, are soi grozav, fără boli) - în total, 30 de fire, mai multe nu cred că încap în minisolar
- câteva fire de ardei mic, pitic, pentru umplut (am semințe din cei portocalii) și ardei iute k și bulgăresc
- diverse verze (kale...)
- câteva fire de castraveți
- lufe (neapărat, că nu mai am deloc!)
- turbanul-turcului, tărtăcuțe, uchichi-kuri și plăcintar
- praz
- dovlecei

Pentru grădina de flori:
- crăițe, crăițe și iar crăițe





joi, 11 noiembrie 2021

marți, 9 noiembrie 2021

În minisolar

Ieri după-amiază am reușit să fac curat în minisolar.

Am păstrat câteva fire de roșii, sunt pline de gogonele și sper să se mai coacă. 
Am adunat multe cherry galbene și câteva roșii, mi-au ajuns de o salată (cu busuioc verde și ceapă verde, plus doi ardei kapia mici, tot din solar).

Am pus două rânduri lungi de spanac (matador, semințe de la Agrosel), după ce am îmbunătățit un pic pământul cu compost din lada de afară.

joi, 30 septembrie 2021

Roșii/gogonele

În minisolar încă mai avem diferite cherry pentru salată și roșii-gogoșar galbene, tare frumoase.

Am strâns și câteva gogonele, dar nu prea m-am îndurat de mai multe - sper să se mai coacă - și am pus două borcane împreună cu morcov (de cumpărat), sfeclă roșie (sută la sută bio, din producția mea).

Tot de la noi am avut hrean.

Dovleceii încă produc - dar doar cei aurii

 



Flori

Florile acestei toamne parcă nu sunt așa de multe ca în alți ani.

Totuși avem crăițe (am strâns multe semințe pentru anul viitor), aster, cosmos (am împrăștiat semințe cam pe unde aș vrea să apară anul viitor), zorele (ele au înviat de când cu răcoarea pronunțată - atât pe gardul din spate, cu vecina, cât și pe dușul exterior de vară), cleome (bietele de ele, atât de atacate de viridule, în sfârșit respiră și ele), flori-de-piatră (cele mai frumoase parcă sunt cele cu fuste crețe-crețe, portocalii)...







joi, 23 septembrie 2021

Ultimele prune, ultimele roșii, ultimele fire de busuioc proaspăt

 Plănuisem o galette cu prune, dar pentru că aveam o găletușă de smântână cu termen de garanție care se apropie, am schimbat planurile.

Am făcut un chec cu smântână și vișine, o prăjitură cu smântână și prune și o galette cu brânză sărată, de oaie, roșii și, moț, un fir de busuioc.




joi, 16 septembrie 2021

Prune, pastă de roșii și zephyranthes

Am adunat prunele din al doilea pom, cele care sunt ceva mai târzii, ceva mai mici, ceva mai dulci.
Per total, cam 20 de kg de prune bune, fără viermișori.
Păcat că le-am risipit pe cele picate pe jos - pentru anul viitor ne gândim să le folsim cumva.
*
Am adunat încă un bol mare de roșii și am mai făcut 2 borcane de 800 ml de pastă de roșii - nu le mai sterilizez, le las la frigider pentru ciorbă&altele din viitorul apropiat.
*
Enfin, înfloresc zephyranthes!
Le-am pus în cratițele mari moștenite de la tanti Marițica, lăsate de ea în curtea de găini, probabil că în ele le punea grăunțe. La soare, udate des, vremea de toamnă le priește.









vineri, 10 septembrie 2021

Pastă de ardei kapia, vinete și ardei copți

Am mai dat o fugă la bostana și grădina Vișini, dar n-am mai fost așa încântați ca data trecută, când marfa era proaspăt adunată și arăta splendid.

Nici prețul nu era corect pentru cât de stafidiți erau ardeii kapia (4,5 lei/kg).

Am ales cu chiu, cu vai 4 kg de ardei kapia. Gogoșarii erau în totalitate compromiși, nu am mai luat deloc (la șocantul preț de 5 lei pe kg de gogoșari stricați).

Vinetele erau așa și-așa, la 1,5 lei/kg. (Două dintre ele nu s-au copt bine, clar erau bătrânele - le-am pus totuși la borcan și o să pun etichetă cu "vinete pentru tocăniță".)

Mi-au ieșit 2 borcane mari (800 g) și unul mic (300 g) de pastă de ardei, 2 borcane mici de ardei kapia copți și 6 borcane mici de vinete coapte + 2 de vinete pentru tocăniță.

La final, le-am fiert la Bain Marie 60 de minute.

miercuri, 8 septembrie 2021

Smochinii

Smochinii sunt extrem de productivi anul ăsta. Am strâns câteva găleți.

Am pus smochine în sirop pentru prăjituri. Am făcut gem. Am făcut prăjitură răsturnată, cu zahăr ars, smochine și frișcă. Am dat vecinilor.

Și am făcut și un experiment: smochine la grătar.
Grozave! Merg perfect cu pui, de exemplu.

luni, 23 august 2021

Roșii și smochine

Am mai strâns o șarjă de roșii din grădină, pe care am reușit să le salvez de nezare (zilnic, măcar o oră trebuie să mă țin de prins nezare - sunt peste tot: pe roșii, pe ardei, pe moțul de la știrul roșu, pe nalbe, pe cleome).
Am oprit roșii pentru salată, iar din restul am făcut suc de roșii, mai gros de data asta.


***

Și... se coc smochinele.
Am strâns o mulțime de rețete cu smochine, nu vreau să las nicio smochină să se irosească.
Pentru început, am pus smochine în sirop, pentru prăjituri (4 borcane).
https://chefnicolaietomescu.ro/reteta/smochine-conservate-pentru-prajituri/





joi, 19 august 2021

Crini de august și nectar de pepene galben

Înfloresc crinii de august. Au un parfum fin, pe care-l simți doar dacă te concentrezi la el. :)
Crini de august înfloriți, semn că se apropie toamna.
*
Pentru că aveam prea mulți pepeni galbeni, am făcut nectar.
Prima dată când fac nectar de pepene galben.
Surpriza a fost totală - e extraordinar de bun! Parfumat și savuros - curcubeu pe cerul gurii, vorba 'ceea. :)
Îmi face bine și mie la regim, deci cred că mai fac o tură.
Pepenii sunt din bostana de la Vișini, deci neaoși. Și oarecum la îndemână.



vineri, 13 august 2021

Roșiile de anul ăsta, câteva soiuri

 

Jersey Devil, Azoychka, Belle Coeur

cherry Bellino, Zlatava (cele portocalii, rotunde - preferatele mele, neatacate de nezare)


marți, 10 august 2021

Nectar de pere

Am ales rețeta de pe savori urbane, dar nu am ținut cont de faptul că perele mele sunt duuuulci, iar cantitatea de zahăr ar fi trebuit diminuată.
Așadar, bun nectarul, totuși cam dulce.
Tura următoare (căci da, va mai fi una) o să pun jumătate din cantitatea de zahăr (la 3 kg de pere curățate de căsuța cu sâmburi ar merge o jumătate de kilogram de zahăr - în mare, e așa: se fierb perele cu zahăr și 1 litru de apă, se mixează, se mai adaugă o jumătate de litru de apă, se mai dă într-un clocot, se pune nectarul în sticle sterilizate, apoi în bain-marie 40 de minute).