miercuri, 31 august 2022

Ultima zi de vară (calendaristic vorbind)

În grădină n-am mai făcut mare lucru în ultima vreme. Seceta prelungită din vara asta mi-a tăiat avântul.
Oricum, și cu avânt, și fără, situația tot așa ar fi stat.

Grijile de acum sunt: adunat felurite semințe, curățenia de toamnă, pregătirea grădinii pentru iernat și pentru sezonul cald viitor și grădinița de iarnă (deocamdată: prazul e cam firav, au răsărit ridichile negre, mangoldul e măricel).

n-am știut că am cosmos bătut :)

miercuri, 17 august 2022

Stânjenei și usturoi

A sosit pachetul de la A.M. - stânjenei din colecția ei și usturoi uriaș.
Am fost la poștă în miez de zi și e din nou extrem de cald și umezeală în aer - oribil!
Am avut în coș lopățica, premeditat, ca să iau puiuți de oțetar - am luat 2, i-am plantat adineauri.
Și am cules de pe drum și două pietre frumușele.




marți, 16 august 2022

Clair Renaissance

S-a dezvoltat frumos și sănătos.
În perioada asta, a făcut 3 flori - foarte parfumate!






Smochine

Și vara asta e bogată în smochine. Mai mâncăm, mai dăm și altora, mai plănuim ce să facem cu ele...
Azi am pus la deshidratat la soare (plus o tavă de mere felii), după metoda de aici:
https://fignut.com/dry-figs/

Tot aici e și o rețetă atrăgătoare de smochine uscate, cu ciocolată și cu migdale - aș încerca-o.

Alte rețete de studiat ar mai fi:

1. conservare
https://bakingandeggs.com/2015/07/05/preserved-fresh-ripe-figs/
https://veenaazmanov.com/homemade-fig-jam-recipe-no-pectin/
https://inmamastephskitchen.com/2013/09/10/grammys-perfect-fig-preserves/
https://www.restaurantedelux.ro/smochine-murate.html
https://www.schneiderpeeps.com/preserving-figs/

2. prăjituri&diverse
https://www.thespruceeats.com/moist-fig-cake-with-pecans-3056145

luni, 15 august 2022

A plouaaaaaat!!!

Azi-noapte a plouat abundent, abundent, s-au făcut lacuri peste tot prin curți.
După-amiază, azi, a plouat din nou. Nu torențial, dar destul cât să se bucure plantele.
Grădina e din nou veselă.

Trandafirului Eden Rose plantat acum o lună îi merge foarte bine.
A fost și înflorit de două ori.

Heuchera Boysenberry

Heuchera Lime Marmelade



luni, 8 august 2022

Două poze urâte, cu legume mișto aduse direct din grădină

 În grădină se fac dovlecei mulți, sunt grozavi, azi am gătit din ei în stil turcesc și sunt extraordinari! (Mult mai simplu decât rețeta pane cu ou și mult, mult mai buni! Așa, în stil turcesc, aduc mai degrabă cu tempura decât cu pane-ul în aluat grosuț cu ou.)

Roșioarele sunt absolut bio - Wild-Wild-Girl-Thing, Siberiene, Citrine, cherry (clasice, Albă-ca-Zăpada, Belle-Coeur, prunișoare galbene, Zlatava).


Din seria "Primii..." - primul gogoșar copt, primul kapia copt, din răsaduri făcute de mine.
(Ardeiul gras s-a făcut mult mai repede.)

miercuri, 3 august 2022

Anemona Hupehensis (anemonă japoneză)

Mi-a ieșit din grijă: m-am înșelat că nu are boboci de flori. Sub frunzele mari ale tufei, sunt multe firicele cu boboci în vârf.
În septembrie,  anemona mea va înflori.
Ura!




A înflorit!

Nu-i știu numele, dar încerc să-l aflu.

L.e.: probabil, Monica - îmi zice cineva pe FB
O să-i spun așa, am nevoie de un nume pentru tot ce am
Și cum nu urmăresc să-l propag, chiar dacă numele nu e corect, nu se ntâmplă nimic, nu induc oe nimeni în eroare.
Așadar, Monica. :)




Buzău 50

Roșia (de fapt, un copil) de la Nico a făcut rădăcini viguroase foarte rapid - 3-4 zile.
Luni am pus-o în stratul înălțat și se prezintă bine.



marți, 2 august 2022

Ardei gras

Cred că e anul cu cea mai bogată producție de ardei.
E adevărat că i-am udat din belșug, consumul de apă pe luna iulie este, de asemenea un record pentru noi: 56 de metri cubi de apă.




Iarbă-mare, Inula helenium

Flori galbene, foarte frumoase, plantă medicinală, rudă cu asterul, foarte invazivă.
Eu am tot smuls la plăntuțe crezând că sunt solidago. Până mi-am dat seama...
Acum o să las plantele să se refacă.