miercuri, 30 martie 2016

Violete de Parma

Am achiziţionat două violete, în zori de zi. Povestea lor este următoarea:

În staţia de autobuz, o bătrânică scosese pe un postament de beton al unui stâlp de telegraf două ghivece cu violete. Nu mi-am dat seama dacă le vindea sau aştepta autobuzul şi, ca să nu se sufoce florile, rulase pungile de plastic în jos, eliberând plantele la aer.
M-am uitat timid, apoi mai insistent şi, în cele din urmă, m-am apropiat şi am admirat florile. Apoi am întrebat-o dacă nu cumva sunt de vânzare.
- Da. 7 lei. La magazin sunt...
Mi s-a pus un nod în gât şi greu mi-am stăvilit lacrimile. Pensionarii din România... părinţii, bunicii noştri...

Frunze bogate, sănătoase, nenumărate floricele şi boboci...

vineri, 11 martie 2016

Roșii - răsaduri

Încerc şi eu pentru prima dată metoda răsadurilor "igienice", cum mucalit le numea cineva.
Le-am pus pe 4 martie - seminţe din soiurile inimă-de-bou şi ţâţa-vacii:


Azi, fără nici cel mai mic efort din partea mea, firicelele de roşii arată aşa (deci, metoda e super, m-a convins):


joi, 3 martie 2016

Coriandru

Am gustat cândva coriandru verde, iar aroma lui mi s-a părut oribilă, insuportabilă! Paradoxal şi neînţeles pentru mine, seminţele îmi plac la nebunie. Şi întregi, în salate. Şi măcinate (eventual în amestec cu chimen, măcinat şi el), la diverse mâncăruri.

Nu demult, încercând să transfer o punguliţă de seminţe de coriandru într-un borcănel de condimente, am vărsat din greşeală seminţele pe alături şi s-au împrăştiat pe jos. Îmi părea rău de ele să le arunc, aşa că, ochind eu un ghiveci cu ghiocei trecuţi, aflat pe pervaz, am hotărât spontan să le adun şi să le înfig aiurea în ghiveciul cu pricina. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut la un moment dat că semincioarele au germinat şi au dat plăntuţe din ele.
Acum sunt fragile, dar promiţătoare.
Problema este că nu-mi place coriandrul verde.
Şi, uite-aşa, m-am trezit cu o cultură (să-i spun aşa) pe care nu mi-o doream neapărat. :)
Dar, ca experiment, mă incită.
Voi vedea cum vor evolua.
Şi poate că vor merge bine şi vor ajunge să facă savuroasele (pentru mine) seminţe.

Fragile şi un pic chinuite în căutarea luminii...