miercuri, 31 octombrie 2018

Mentă indiană ș.a.

Azi mi-a adus vecina Ionica un fir de mentă indiană. Pe net am găsit că este de două feluri: curgătoare (Satureja douglassi) sau cu flori albe/mov/roșii/roz (Monarda didyma).
Deocamdată am pus-o în ghiveci, voi vedea pe parcurs de care este.


Mi-a adus și trei rădăcini de mărită-mă, mamă! (Rudbeckia laciniata hortensia). Îmi doream de mult timp.

***

Iar fructul de maclura pe care mi l-a adus de vreo lună a crăpat azi. Mijlocul se vede alb pufos, nu văd încă semințele. Ionica mi-a zis să-l mai las până se îngălbenește și apoi să încerc să iau semințe.
Până acum, s-a păstrat bine - arată exotic și miroase vag a lămâie și măr verde.

Maclura pomifera (sursă foto, aici)

Juglans ailantifolia?

Nucile pe care le-am găsit pe litoralul bulgar ar putea fi Juglans ailantifolia.
O să încerc să le fac să germineze (prin stratificare artificială sau naturală), și să vedem ce rezultă.
Între timp, poate aflu ce sunt exact.






duminică, 28 octombrie 2018

Limba-mielului

Din nou înflorită...
Salată de roșii sălbatice și limba-mielului - grozavă!
Limba-mielului pané - e bună, dar își pierde din aroma de castravete,
deci prefer limba-mielului proaspătă

Trandafiri (teahibrid)





Trandafirii cumpărați azi din piață de la bătrânica cu palmele distruse de muncă sunt tare frumoși, cu boboci uriași, colorați în galben și portocaliu.
După ce se trec florile, o să-i pun în grădină, cu pet deasupra, poate reușesc să-i prind.

Later edit: posibil, trandafiri Alinka

sâmbătă, 27 octombrie 2018

Nalbă mică

E frumoasă la vremea asta. Mai am doar o tufă, roz.
Celelalte tufe, alb și roz, fie n-au mers bine, fie s-au pierdut pe parcurs.
Dar tufa asta, vecină cu lavanda, rezistă...
Dacă vremea va continua să fie frumoasă, cred că are de gând să înflorească încă multă vreme de-acum înainte.

Deși inițial mi-am zis că la anul nu mai pun, acum parcă-parcă m-aș răzgândi. :)


miercuri, 24 octombrie 2018

Treburi de final de octombrie

Ieri am băgat ultimele plante în casă (smochinul, aloe, begoniile, zephyranthes etc.), știind că de azi se strică vremea, totuși neștiind exact la ce să mă aștept.
Am strâns ardeiul gras negru, roșiile sălbatice (dar am lăsat plantele, sunt pline de flori), măciuliile de floarea-soarelui ornamentală (ca să le iau semințele), inflorescențele uscate de busuioc (tot pentru semințe).
Am pus la borcane gogoșarii și salata de gogonele (după ce am lăsat legumele 24 de ore la macerat). Și un borcan de ardei iute mix.

Într-adevăr, azi e frig și bate vântul. Nu e de stat afară.
E cenușiu-mohorât, trist.

La căldură, ghețișoara (așa îi spunem noi, habar n-am de ce, când de fapt se cheamă aptenie) a înflorit abundent.


luni, 22 octombrie 2018

Trandafiri noi în grădină

Am cumpărat trei butași de trandafiri teahibrid - dacă tot restructurez grădina de flori, am zis să am și noutăți în rândul trandafirilor: doi Abracadabra diferiți și un Double Perfume (și mai am un teahibrid din primăvară, Princesa).

Trandafir teahibrid Abracadabra  (foto internet)
Trandafir teahibrid Abracadabra (foto internet)


Trandafir teahibrid Double Perfume (sursă foto: internet)

***

Despre trandafiri
(sursa: Covera)


Boli specifice trandafirului
1. Făinarea trandafirului se manifesta pe frunze, pe ramurile tinere, pe boboci , in toata perioada de vegetatie a plantei gazda. Pe ambele fete ale frunzelor atacate, apar pete diferite ca forma si marime. Tesuturile din dreptul petelor sufera un proces de necroza, iar frunzele se rasucesc si se usuca. Ramurile tinere atacate sunt acoperite de o pâslă miceliană groasa, albicioasa la inceput, apoi gălbuie. Bobocii florali afectaţi sunt acoperiţi de miceliul albicios, rămân mai mici şi nu mai formează flori. Alteori, florile atacate sunt mici, deformate şi cu petalele patate.

2. Patarea neagra se manifesta pe frunze, unde apar pete circulare, de 3-10 mm in diametru, de culoare negricioasa. Pe suprafata petelor foliare, se observa mici proeminente negricioase. Datorită atacului, frunzele bolnave cad de timpuriu, iar plantele formează putine flori.Masuri de prevenire si combatere: 

3. Rugina se manifestă pe frunze, flori, lastari. Pe fata superioara a frunzelor apar primavara pete galbene, în dreptul carora, pe fata inferioara se formează pustule (lagare) portocalii. In lunile iunie-iulie, pe frunze apar pete clorotice, unghiulare.

4. Putregaiul cenusiu se manifesta pe toate organele supraterane ale plantelor de trandafir. Cel mai pagubitor este atacul pe frunze, muguri florali si flori. Organele atacate de agentul patogen se brunifica si treptat sunt acoperite de sporulatia formata din conidiofori si conidii

5. Mana se intalneste cel mai des in spatii protejate precum serele si solariile. Se manifesta prima data la nivelul frunzelor prin schimbarea culorii in verde-maroniu cu un strat subtire de puf fin, albicios.

6. Mozaicul trandafirului se manifesta pe frunze, unde apar pete decolorate, galbene-verzui sau galbene-deschis, dispuse de-a lungul nervurii mediane si in jurul nervurilor laterale. Adesea se constata si o deformare a foliolelor atacate. Bobocii plantelor bolnave se dezvoltă slab, iar florile se decoloreaza uneori.

7. O alta problema des intalnita sunt paduchii de frunze de care scapati cu ajutorul insecticidului.

Taiere de iarna 
Înaintea iernii toate tijele se scurtează – în funcţie de tipul soiului – la aprox. 30-50 cm (5-8 ochiuri).

Taiere de primavara
După trecerea iernii trandafirii se scurtează din nou, îndepartand ramurile mai slabe si degerate. Se pastrează doar 3-5 tije care se scurtează la 10-20 cm.

Taiere de vara
Se recomanda taierea florilor trecute pana la tija celei de a doua frunze de sus. O taiere mai severa ar atenua capacitatea de inflorire.

Perioada de plantare
Martie – mai respectiv din octombrie pana la ingheturi.

Udare
Radacinile adanci ale trandafirilor asigura cantitatea de apa necesara si vara. Daca este totusi nevoie de udare tineti cont de faptul ca o udare temeinica (30 l/m2) valorează mai mult decat stropirea zilnica. Niciodata nu udati trandafirii in caldura cea mai mare, faceti acest lucru dimineata sau seara.

Gogonele

Încă nu am strâns grădina de legume și, deși arată deplorabil, am făcut bine. Pentru că azi am strâns gogonele toate modelele, care mai de care mai frumoasee, cum nu cred că am avut vreodată.
Am făcut o salată asortată pentru iarnă (gogonele, gogoșari. morcovi, ceapă etc.) după rețeta de aici, la care am adăugat și pepenașul (de fapt, procesul e în desfășurare, mâine urmeaază să le pun în borcane, după 24 de ore de stat la macerat).







duminică, 21 octombrie 2018

Tufănele noi şi vechi




Floarea-soarelui pitică

E a mea de azi, va trebui la un moment dat să stea în casă, la căldură.
Sper să iau seminţe.

Crăiţe şi begonii de grădină

Begoniile de grădină (cerata sau semperflorens) sunt tot mai frumoase de când e răcoare...
...la fel şi crăiţele.

Mâine-poimâine le transfer în ghivece, în casă.

Las seminţe de crăiţe să cadă loco, dar o să şi strâng câteva, pentru siguranţă.

marți, 16 octombrie 2018

Physalis

Anul ăsta am pus prima dată physalis. Un eșec. Au rămas două plante, dar, inexplicabil, s-au uscat.
(La un moment dat, le-am confundat cu tomatillo din care, de asemenea, am avut 3-4 fire.)
Acum am găsit la Kaufland și am luat o caserolă.
Am oprit două fructe să le iau semințele. Sper să fie viabile.
Am gustat 2-3 fructe și mi se par delicioase.
Pe celelalte le-am folosit la găluște. Sunt excelente!





duminică, 14 octombrie 2018

Trandafirași Morsdag

Sau Red Triumph?
Cu ajutorul fetelor de pe FB am aflat că tufa mea este un Morsdag sau un Red Triumph.
Va trebui să mă mai documentez. 
Foarte interesant și site-ul de identificare a trandafirilor, clematitelor și bujorilor arbustivi https://www.helpmefind.com

Înfloresc toată vara și toamna; florile sunt mici, au cca 2 cm diametru.

Dovleci, producția 2018

un Styrian, doi spaghetti și patru Hokkaido

vineri, 12 octombrie 2018

Gaillardia

În preumblările noastre cu bicicletele, am descoperit această tufă pe marginea drumului, în dreptul unui teren viran.
Am trecut de multe ori pe lângă ea.
Am așteptat să facă semințe. :)
Azi am făcut un popas, am luat câteva semințe și am pozat o floare.



Pepenaș

Am unul singur, mic, dintr-o plantă care a ieșit singură.
De-abia astăzi l-am descoperit. A fost foarte bine ascuns de buruieni (poate de-aia nici nu a crescut mai mult). L-am scos la lumină azi.



Lophantus

în faza de semințe...

Vinete albe

De fapt, una singură. Atât s-a făcut.
E mică (cam cât pumnul) și rotunjoară. Și un pic pistruiată.

Planta încă e viguroasă, dar timpul frumos nu cred că o să stea s-o aștepte pe ea.
Oricum, de sămânță o să am. :)



joi, 11 octombrie 2018

Bumbac

Din cele cinci semințe pe care le-am avut, au germinat două. Probabil că ar fi germinat toate, dar am răsturnat ghiveciul și am compromis totul.
Din fericire, o plăntuță a rezistat.
A crescut foarte greu. A trecut prin momente critice, apoi și-a revenit. Acum are frunzele cam mâncate, dar... A ÎNFLORIT!
Floarea e tare delicată. Frumoasă, seamănă ca stil cu cea de hibiscus, aș zice. Doar că mai mică.
Este de un alb care o ia ușor spre crem.
Vedem ce va ști să facă în continuare... :)



***

După o zi, floarea e roz.
Uimitor!


Cartofi dulci

Modesta producție de anul ăsta

marți, 2 octombrie 2018

Lufă

Lufele se adună din grădină atunci când sunt uscate. (La mine s-a uscat doar una, mai sun 4-5 verzi.)
În capătul opus codiței au un fel de dop care se rupe foarte ușor...

... iar după ce este îndepărtat, pe-aici pot fi scuturate semințele.

Lufa se decojește foarte ușor.

Și rămâne buretele. Am păstrat semințe pentru anul viitor.

Grădina de flori (2)

- lalele tarda și clopoței spanioli mov  - le-am plantat azi împreună (15 bulbi de lalele și 20 de bulbi de clopoței), pe două rânduri.
- o zambilă galbenă... (nu prea am mai văzut; cel puțin eu nu am avut niciodată)
- câteva feluri de lalele (câte cinci bulbi de lalele havran și princes Irene; și 4 bulbi de lalele gesneriana vărgate alb cu roșu)
- un trandafir de dulceață Sachsengruss
-  printre muscarii mov, anemone blanda white splendour
- narcise (recurvus, canaliculatis și pseudonarcissus)


Sachsengruss