joi, 31 octombrie 2019

Cadero

Un fir foarte întârziat (dintr-un lăstar de prin septembrie de la Nico, lăstar care cred că era un copil) a făcut o mulțime de flori și a apucat să facă și o roșioară.
Acum nici nu știu - e coaptă? Sau s-a înnegrit de frig? (Cum văd că se înnegresc toate cele care, în mod normal, sunt doar stripped sau negre numai la codiță.)

P.S. În fine, fericirea mare este că am apucat să opresc semințe din cele 3 roșii Cadero de la Nico.
Nefericirea este că planta de-acum e plină de floooori, plină de viață, dornică de a merge înainte.
Mda, dar... fugit irreparabile auctumnus...


Oregano

Cât am adulat eu tufa asta de oregano, și ce trădată m-am simțit când mi s-a părut că... gata, s-a uscat!
Toată vara am recoltat frunzulițe, mai ales pentru salata de roșii. (Roșiile, puține tare anul ăsta, tot ne-au ajuns de salată. Atât.)
Zilele astea pe-afară, am observat că dă funzulițe și, uite-așa renaște speranța (de fapt, nu sucombase, deh, "cum mângâie dulce, alină ușor/speranța pe toți muritorii...").

Nu-mi rămâne decât să 'cerc pe-o rozetă de gălbenea, să văd ce zic petalele: "Își revine! Nu-și revine! Își revine! Nu-și revine! Își revine!"
Își revineeeee!


Margarete africane

Nu voiam să le mai bag în casă peste iarnă...
Dar când am văzut florile albe, de care nu am avut niciodată până acum.... Înfloriseră sub tufa de roșii porcești! Așa că am scos rădăcinile de africane violet și albe, le-am tuns, iar butașii i-am pus în două ghivece. De două zile, văd că tot vesele sunt... deci au șanse să facă rădăcini.

Cârciumărese portocalii și... ploaie

Am cârciumărese  într-o nuanță foarte frumoasă, pe gustul meu - un portocaliu (pe care nu am reușit să-l redau în poza cu telefonul).
Am însemnat florile, ca să le iau semințele separat. (Dacă mai apucă să facă semințe.)

De-aseară au venit mult anunțatele ploi. De pe 29 octombrie, încălzim casa.
Aveam ceva planuri pe afară azi: de săpat o brazdă și de pus arpagicul, de îmbrăcat un pui de smochin, de definitivat o cărare de piatră și de mutat o tufă de trandafiri.

Dar mai bine că plouă. Pământul era beton și ar fi fost greu de săpat. Plus că ieri am mutat diverse plante, cu riscurile de rigoare (tufele de salvie, de anemone japoneze, o hosta și o heucheria), deoarece erau în calea noii cărări, care musai trebuia să aibă traseul respectiv. Cu ploaia asta, sunt încrezătoare că se vor prinde.


Frezii

Of, freziile mele sunt de-abia la stadiul de frunze, deși le-am pus din primăvară (cumpărate de la Lidl).
Am întrebat fetele pe FB ce e de făcut - cel mai probabil, va trebui să le scot și să le pun în ghivece, mă gândesc.


luni, 28 octombrie 2019

Campanula medium

Am așteptat toată vara să înflorească, dar nu...
Așadar: e plantă bienală. Se comportă cam ca pătrunjelul. În primul an, frunze. În al doilea an, flori și semințe.
Apoi cică s-ar autoînsămânța.
Dar mi-am amintit că la mine nu s-a întâmplat asta cândva, când am avut un fir.
Va trebui să strâng semințe și eventual să fac răsad, pentru siguranță.


*
Nu-mi vine să cred că a trecut vara! Că suntem în pragul ultimei luni de toamnă.
Până acum a fost ceață diminețile, dar au fost temperaturi mari ziua, cu soare mult, cald. Timp neașteptat de frumos, încă nu am făcut cald în casă, nu e nevoie.
Azi am băgat în casă aproape toate plantele care nu pot ierna afară. Mai am, pentru mâine, de adăpostit câțiva cactuși, ghețișoara și rozmarinul.

sâmbătă, 19 octombrie 2019

Panicum virgatum (Shenandoah, Heavy Metal ,Warrior?)

Înaltă de cca un metru jumate, face un spic bogat, cu multe semințe.
Poate reușesc să-i fac o poză cu proxima ocazie.

Oricum, face parte din categoria ierburilor cu care aș vrea să populez un colț de grădină (împreună cu festuca și calamagrostis).

miercuri, 16 octombrie 2019

Flori comestibile



Surse:
https://gucki.it/en/art-design-en/art-artists-en/cooking-with-flowers-lori-sterns-cookies/
https://vimeo.com/131772918


Sursa: http://mrstobe.com/mouth-watering-floral-
wedding-cakes-for-spring-and-summer/





















Aster

Tuns drastic prin august, asterul mare ajunge să arate ca cel pitic

Pepino

Deși sunt supărată pe el, pentru că nici în al doilea an nu a făcut măcar vreo floricică,
l-am pus în ghiveci și l-am luat în casă la iernat.