sâmbătă, 8 august 2026

Din nou, Gaura

În 2022, încercam cele două culori de Gaura.
Cea albă a ieșit în anul următor, dar s-a pierdut într-al treilea.
Cea roz nu a rezistat mai mult de o vară.


Deși am zis că nu repet greșeli, că mă iau după rezultatul experimentelor și după experiențe, azi am recidivat. O Gaura albă m-a tras de mânecă. Cu o campanulă și două primule. Ca-n ridichea uriașă, au reușit să mă smulgă din hotărârea mea.

joi, 21 mai 2026

Clematite

E momentul clematitelor și vremea le priește - ploi, răcoare, căldură cât să le fie confortabil.

Presidentul spectaculos de anul trecut e mai fragil, cu flori mai puține. Îmi dau seama că e vina mea, nu am îngrijit-o optim.

Cea mai frumoasă anul ăsta este Ville de Lyon.