Interesant, cică ar proveni, exotic, din Madagascar. I se zice popular brebenoc. Ani de zile am confundat-o cu Impatiens.
Am descoperit-o cândva pe FB ca plantă care se dezvoltă foarte frumos în ghivece, ce pot fi puse în grădină. Găsind acum răsaduri la dedeman, mi-am amintit de ea.
În ultima vreme, cedez tot mai rar plantelor nerezistente la ger. Asta e una dintre excepții. Cred că merită luate primăvară o plantă, două, puse în ghivece frumoase pentru 5-6 luni. (Se pot depozita la peste 10 grade iarna, dar nu am spațiu și nervi pentru asta.) Se ciupesc vârfurile lăstarilor, pentru ramificare.
Nu am avut un ghiveci mare frumos precum cel din link, deocamdată am pus-o într-un ghiveci de ceramică mic, dar, până se dezvoltă, îi iau eu ceva încăpător.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu