duminică, 30 septembrie 2018

Grădina de flori (1)

Grădina de flori trebuie să treacă prin restructurări.

- Trandafirii au invadat poteca pietruită de pe mijlocul grădinii din fața casei. (I-am pus acum câțiva ani, când nu mă pricepeam deloc la grădinărit și nu mi-am dat seama că pentru fiecare soi de trandafiri trebuie căutat locul potrivit.) Acum am început să-i mut pe lângă gardul cu vecina.

- Cele două tufe de bujori puse de mama cândva au devenit extrem de stufoase, sufocă totul în jur. Trebuie despărțite - m-am hotărât eu. Unii spun că ideal e în august. Alții, că mai în toamnă.
De asemenea, am aflat și că în primul an după mutare nu înfloresc.
Risc și îi mut acum. Azi, prima tufă. Cea care deranja tufănelele. Am separat-o în trei.
Iar în locul în care a rămas gol, am completat tot cu tufănele. Am cumpărat un ghiveci cu tufănele mărunte, mov-roz.



- Cumva, trebuie să ordonez și plantele cu bulbi.
M-am hotărât să nu scot din bulbii vechi, o să văd în primăvară ce se poate face, după ce se vor trece florile. În schimb, trebuie să fiu atentă cu tot ce plantez de-acum.
Azi am pus bulbii de iriși Katharine Hodgkin. Înfloresc foarte devreme și îmi imaginez că vor contrasta frumos cu untișorul.

- Am mutat și micșunelele.
În fața trandafirilor mutați am pus trei cuiburi de margarete pe care mi le-a dat Nico. Printre trandafiri, la primăvară ar trebui să iasă și liliac nemțesc (mov).
Iar unde au fost trandafirii aș vrea să fie doar flori de talie mică, așa că am pus multe anemone (de Caen și Governor). (Am păstrat bulbi de anemone blanda white splendour să-i pun printre muscari.)

- De mult îmi doresc ciclamă perenă. Am încercat cu semințe de la Anthesis, dar nu au răsărit. Acum am găsit rădăcini.




*

- De la Lidl am luat două heuchera, iar de la Hornbach o heuchera și o anemona hupehensis.
Și-au găsit loc în fâșia de grădină care merge până la poartă (unde mai sunt primule care ies primăvara, apoi sunt acoperite de hosta de diverse varietăți, iar acum mai sunt și begonii, pe care trebuie să le transfer în casă pentru toată perioada rece).





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu