Cultura mea de tipul Three Sisters e cam talmeş-balmeş.
În primul rând, trebuia să fi pus porumbul mult mai devreme, ca să aibă fasolea pe ce să se caţere. Pe când aşa, porumbul şi fasolea cresc cam în acelaşi ritm, iar fasolea se caţără mai mult în aer decât pe porumb. Sau fasolea nu crește deloc și, în final, nemaiavând lumină, rămâne pierdută pe sol.
În al doilea rând, am pus totul prea des.
Și nici nu am ales bine soiul de porumb (Strawberry Corn). Trebuia unul viguros, înalt. (Strawberry Corn e mignon.)
Nu în ultimul rând, în această înghesuială am mai îngăduit şi fire de mac, roşii, lobodă, mărar, ceea ce aglomerează şi mai tare cultura.
Învăţare de minte pentru anul viitor! Deci: sincronizare semănat și distanță optimă, iar dacă-s trei culturi, trei să fie, nu o sută!
|
Porumb, fasole şi dovlecei |
|
Se pare că mărarul e cel mai înfloritor, la propriu şi la figurat :) |
|
Dovleceii au crescut ca nebunii... |
|
...şi chiar produc! |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu