joi, 2 noiembrie 2017

Treburi de noiembrie

- Azi am protejat smochinii. Cu cel mic a fost simplu. Ceilalţi doi, mari, cam la un metru şaizeci, înfăşuraţi în vrejurile de roşii şi ardei, coceni de porumb şi folie, arată ca doi oameni uriaşi. Iar pe înserat, ca două piramide sau ca doi brazi stilizaţi, numai buni de împodobit cu luminiţe.

- Tot azi, mi-am luat inima-n dinţi şi am pritocit varza. (Cumpărată de T. sâmbătă; eu am curăţat cotoarele şi am umplut conurile goale cu sare grunjoasă neiodată; am lăsat verzele în aşteptare până marţi, când am pregătit saramura caldă şi bucăţoaiele de sfeclă roşie şi am pus totul la butoiaş - în butoiaşul de 30 de litri au încăput şapte verze măricele şi vreo şase sfecle; cimbru, beţe de mărar şi doi ardei bishop's crown.)
În biografia mea, nu prea există tradiţie în ceea ce priveşte operaţiunea de pus varză la acrit.
Aşa că totul capătă o importanţă mai mare decât are de fapt.
După pritocirea de azi, am căutat un pietroi pe care l-am spălat, l-am înfăşurat într-o pungă şi l-am pus peste varză. Urmează încă şase pritociri - aşa zice la reţetă.

Din varza din grădina mea am făcut azi la prânz salată. Are un gust foarte bun. Atât de proaspătă, dulceagă, fragedă!
Cotoarele le las în grădină, un pic crestate, cu două trei frunze mari - în primăvară s-ar putea să dea lăstari şi să înflorească.

- Şi o ultimă operaţiune tot pe ziua de azi a fost cea a roşiilor verzi puse să se coacă lent în pungi de hârtie. Vedem dacă de Crăciun sunt coapte, să avem pe masa de sărbătoare salată de roşii.
(După două dimineţi cu brumă groasă, grădina era pleoştită. Am hotărât că e momentul să scot vrejurile de ardei şi roşii, şi asta am făcut printre picături, după care pe multe le-am folosit la protejarea smochinilor. Cu ocazia asta, nu am putut să nu observ şi să nu mă mir admirativ de roşiile violet jasper că sunt foarte rezistente la frig şi brumă! În timp ce alte soiuri erau vizibil afectate de brumă, cele violet jasper arătau impecabil.)



4 comentarii:

  1. Super ! In mod sigur o faci salata de rosii, chiar mai repede decat de Craciun.
    Sa le mancati pe toate sanatosi !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc mult, Dani!
      Chiar sunt curioasă de rezultatele experimentului.
      Vedem...

      Ștergere
  2. Foarte multe treburi ai făcut. Încă nu am învelit smochinul,trebuie să ne facem curaj.😉 Este foarte mare şi nu ştiu dacă e bine să-l mai ajustez.Am pregătit cocenii şi folia,dar a lipsit timpul.Roşii şi ardei nu mai am în grădină.Si la noi a fost cu minus vreo două nopți şi ce mai era s-a pleoştit.Mai am de scos morcovul,pătrunjelul de rădăcină,păstârnacul şi bulbii de gladiole.Am rămas în urmă.Sunt şi cu casa în curățenie.Zile frumoase şi cu spor!😙

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici mie nu-mi ajunge timpul, mai ales de când s-a scurtat atâta ziua.

      Cu smochinii nici eu nu ştiu dacă e bine să-i ajustezi acum.
      Rădăcinoasele însă mai rezistă.
      Nici eu nu am scos sfecla roşie. Am mai consumat din ea (am pus şi la murat cu conopidă, am pus şi în butoiaşul de varză pusă la acrit). Anul viitor cred că nu trebuie să mai pun aşa de multă.
      Spor la treabă! S-avem soare încă o săptămână măcar.

      Ștergere