joi, 24 octombrie 2024

Varză turcească

Din semințele de la Andreea C. am reușit în final să obțin trei plante.
Le-am adăpostit în solar pentru iarnă și le voi transplanta la primăvară în grădină, sub cerul liber.

Citez de pe pagina de FB Semințe pentru viitor: 
Varză turcească (Bunias orientalis) - o plantă deosebit de viguroasă din familia verzei. Se consumă mai ales inflorescențele (imature sau inflorite, asemănător broccoliului rapini) cu gust ușor picant de mustar.

Și din ce mi-a scris Cristina C:
E foarte rezistenta si este foarte apropiata de hrean mai degraba decat de varza, in ciuda denimirii care e tradusa din Turkish rocket. "Nu merita" spatiul pretios din solar, iar daca vrei sa o scoti dupa ce creste mai mult, vei avea surpriza ca va da din nou din radacina... ca hreanul.



În concluzie, de-abia aștept să înflorească!
Am văzut și pe YouTube un filmuleț, în care arată viguroasă, insistentă, de nădejde.

Semințe pentru viitor

Azi am primit plantele. Sunt viguroase și au ajuns în stare foarte bună.
Skirret, lupin peren și bergamotă.
Și semințe de hasmațuchi.

Informații de pe site-ul Semințe pentru viitor:

Lupin (Lupinus perennis) - plantă perenă, fixatoare de azot, iubită de polenizatori. Caracter ornamental.

Skirret (Sium sisarum) - legumă uitată din familia morcovului, cu rădăcini corcante cu gust asemănător păstârnacului. În diferite limbi germanice, denumirea înseamnă ”rădăcină alba” sau ”rădăcină dulce”.

Bergamot sălbatic (Monarda fistulosa) - plantă aromatică cu un gust aparte, folosită pentru ceai sau ca și condiment. Are flori mov spectaculoase care sunt deosebit de atractive pentru insecte.

Hasmațuchi (Anthriscus cerefolium) - plantă bianuală care se autoînsămânțează ușor, pentru frunze primăvara devreme.



Am recoltat rădăcinile de skirret mai grosuțe și o să fac o salată (mă inspir dintr-o rețetă văzută pe YouTube).


*

Și cele primite în primăvară arată foarte bine.
Acum se extind.
Varză perenă Daubenton, calomfir și cebare.

Informații de pe site-ul Semințe pentru viitor:

Calomfir (Tanacetum balsamita) - o plantă uitată din bucătăria veche, aromatică, culinară și medicinală. Poate înlocui salvia în mâncăruri.

Cebare (Sanguisorba minor) - plantă nativă perenă cu frunze persistente, gust plăcut cu iz de castravete iarna și primăvara devreme după înghețul iernii, foarte amară în restul anului. Atrage mulți polenizatori. Utilizată în amenajări peisagere.

Kale Daubenton peren (Brassica oleracea var. sabellica) - o specie de kale deosebit de rustică care rezistă cu brio iernilor din România. (Testată ani la rând și în zonă montană.)

sâmbătă, 12 octombrie 2024

Planuri cu bulbi

Sub smochinii din fața casei merg puși bulbi de lalele, narcise și alte flori primăvăratice - mi-am dat eu seama. Pentru că deja am niște lalele imense acolo, care înfloresc în soare înainte ca smochinii să facă frunze. Așadar, locul merge umplut cu bulbi care nu vor fi deranjați de nimeni și nimic.

Azi am luat bulbi de lalele Shiun și narcise Jetfire. Și mi-aș mai dori lalele cu flori foarte mari.
(Aș prefera bulbi de lalele tradiționale, care rezistă cu zecile de ani. Cei importați dispar după 2-3-4-5 ani.)
(Actualizare 13. oct. - am mai luat și pus 20 de bulbi iriși Symphony, cu alb și galben.)




vineri, 11 octombrie 2024

Goji - primul fruct din existența sa

 

Am citit pe net că-s foarte gustoase fructele crude - eu l-am cruțat pe primul,
e prea frumușel și un pic de roșu dă bine în peisajul tomnatic

marți, 8 octombrie 2024

Porumbar

Porumbarul a produs fructe. Când eram copii, noi le spuneam porumbe.
Se recoltează după primul îngheț, aflu acum de pe net. Și după ce eu le-am cules. :) Așadar, informație de pus deoparte pentru anul viitor. Altfel, au gust destul de nespecific (și sâmbure măricel, comparativ cu mărimea fructului).
Se folosesc la ceaiuri. Și... să vedem ce se mai poate face cu ele, mai caut. :)


*
Mă tentează asta:

Warming Sloe Syrup
750g Sloes
325 mls Water
600g Brown Sugar
1 Slice Fresh Ginger
1 Cinnamon Stick

Remove any bugs, leaves & stems
Add the sloes & water to a large pan
Cover, and bring to the boil
Reduce the heat and simmer for 10 -15 minutes, stirring regularly and mashing with wooden spoon to start to break the fruit downed release the juice
Once the fruit has soften, press it through a sieve, and then drain through a clean muslin cloth
Return the sloe juice to the pan
Add the sugar, ginger & cinnamon
Cover and bring to a rapid boil
Uncover and simmer for a further 20 – 25 mins, stirring regularly
Leave to cool
Remove the ginger & cinnamon stick
Decant into sterile bottles, seal and store in the fridge

This recipe works well as a warm sauce with game, on puddings or as syrup like tonic – due to its high levels of Vitamin C.

luni, 7 octombrie 2024

Morcoviori




Îi alint pentru că sunt mici (subțiri) și lungi de 8-10-12 cm. Primiți de la vecina Rodica.
Mi-a luat ceva timp să-i curăț, să-i elimin pe cei cu viermișori (deci sută la sută bio! :) ). O parte i-am pus la congelator, iar restul am pus în saramură cu un strop de oțet.

La un litru de apă, se pun:
- 40 g zahăr
- 60 ml oțet
- 50 g zahăr, opțional
- hrean, boabe de piper, foi de dafin etc.
Mai întâi se așază morcovii în borcane. Se dă apă în clocot și se toarnă peste morcovi, se lasă cca 15 minute.
Se răstoarnă apa înapoi în olicică și se aplică formala mai sus menționată.
Se toarnă fierbinte peste morcovi, se întorc borcanele cu fundu-n sus.
Vedem ce va ieși, e prima dată când execut rețeta cu pricina.

marți, 1 octombrie 2024

Cherry Flaviola, Buzău

Încă se fac. Sunt pline de flori și de roșioare verzi. Să vedem dacă se vor coace.
Celelalte roșii fac flori, dar cad, nu mai produc fructe - poate diferențele de temperatură noapte-zi au fost prea mari. Dar Flaviolele, comparativ, par mult mai rezistente.
Așadar, soi productiv, rezistent la toamne reci - de pus din nou anul viitor. (Și de păstrat pentru viitor, pentru că trece drept soi tradițional românesc.)