Gutui

Și anul ăsta rodul celor trei gutui e bogat. (Unul e mai bătrâior, moștenire de la foștii proprietari; ceilalți doi sunt tinerei, la al doilea an de producție.)
Multe gutui au picat deja - le-am pus la ferestre, am dat vecinilor sau le-am gătit. Însă multe sunt încă în pomi, așteaptă bruma ca să fie culese.

În fiecare an, cred, am făcut gem. Anul ăsta nu mai vrem. Așa că pentru recolta târzie m-am gândit la marmeladă și peltea.
Deocamdată, am făcut compot și am mâncat crude. Iar ieri, am făcut un sufleu - și... aici voiam să ajung. :) E un desert foarte ușor. Ne-a plăcut. Și nici multă muncă nu a trebuit. E prima încercare, dar, cu siguranță, nu ultima. Recomand călduros. :)

***

Rețeta e așa:
Am tăiat cuburi trei gutui mari, apoi le-am fiert, le-am scurs de zeamă, le-am pasat (rețeta cere să fie pasate fin, fin, eu însă am făcut-o grosier, cu furculița). Am pus 6 linguri cu vârf de zahăr, cam 50 de grame de unt, o fiolă de esență de vanilie și o jumătate de linguriță de scorțișoară (cred că trebuia mai multă), am amestecat bine. Și am lăsat să se răcească. Între timp, am bătut (cu telul) 6 albușuri spumă tare (la care am adăugat câteva picături de lămâie și coaja de la o lămâie verde). Apoi am încorporat ușurel spuma în piureul de gutui. În cuptorul încins în prealabil, într-o tavă rotundă unsă bine cu unt (cred că mi-ar trebui niște forme mici de ceramică - ar fi mult mai elegant la servire), sufleul a stat circa 45 de minute.
La servire, peste porția mea am picurat și miere. T. nu a vrut.
Ne-a plăcut amândurora.
(Cred că ar merge și cu un boț de frișcă.)

***
Ce am mai făcut: mâncare de gutui, cu zahăr ars.
Rețeta e simplă și cred că o știe toată lumea. De data asta am făcut-o fără carne de pui, cum îi place lui T. Ar fi mers și câteva stafide, mie mi-ar fi plăcut, dar doar mie. :) Așa că am renunțat.
Importante sunt și condimentele - am pus coajă de lămâie verde, anason, câteva cuișoare.
(Tocmai am văzut un documentar despre India și cât preț pun oamenii de-acolo pe mirodenii.)

Trandafirași

În stânga, rămurele de micșunele uscate, cu semințe tocmai bune de adunat pentru la primăvară

Soi deloc pretențios, cu flori până toamna târziu

Frigul și ploaia pare să-i fi stimulat să înflorească 

Am făcut o pasiune (și) pentru trandafirii pitici. Inițial, am pus o tufă de trandafirași în grădină pentru că, timp de două săptămâni, nu ar fi avut cine să-i ude în ghiveci. Nu știam la ce să mă aștept. Se vor prinde? Vor supraviețui când va veni iarna, vor ajunge în primăvară?
Și s-au prins. Și au rezistat la gerul iernii. Mușuroiți, ca toți ceilalți trandafiri.

Pe urmă, am prins curaj și am mai pus încă trei tufe.
S-au dovedit a fi foarte puternici, înfloresc tot timpul, bogat, de primăvara până toamna târziu (florile uscate trebuie rupte, ca să apară rapid boboci).
Acum i-aș diversifica din punct de vedere coloristic (deocamdată am doi roșu rubiniu, unul portocaliu și unul pe care de-abia l-am pus și nu știu ce culoare e). Aș mai vrea albi, crem, galbeni.
Sunt cu ochii pe ei, la florărie, în supermarket, la piață. :)

Dalii pitice

Au ieșit din semințe. Multe și drăguțe. De două feluri: simple (roșii, galbene, portocalii și crem) și bătute (grena).
Temerea mea este că frigul o să le găsească așa înflorite. Și că nu o să apuc să strâng semințe pentru la anul.
Nu știu dacă se înmulțesc și prin tuberculi, ca daliile mari. Voi aveți? Cum le perpetuați, an de an?

Călțunaşi

Sau condurul-doamnei.
Ciudat, de când cu frigul și ploile,  au înflorit și sunt veseli.

Bună-dimineața

Noi așa îi spunem. Dar are multe denumiri populare, printre care nopticele şi barba-împăratului.
Îşi deschid florile spre seară, până dimineața târziu.
Sunt plante viguroase, fără pretenții de îngrijire.
Acum e vremea la care fac semințe, care arată ca niște boabe de piper mai măricele.
(Dacă cineva îşi dorește, am din belșug, īmi puteți lăsa mesaj pe mail.)
De ieri, plouă necontenit. Pare să le priască. Florile s-au împuținat, dar planta încă e verde, puternică.

Nuci

Nepricepuți,  anul trecut nu am lăsat nucile la uscat și le-am cam compromis.
Anul ăsta suntem experți. ☺
Plus că avem noroc. Cei trei nuci au fost foarte productivi, foarte generoși. Am adunat peste 1000 de nuci!

Acum îmi pare rău că nu am luat sac de iută, când am văzut la Hornbach. Mi-a plăcut, dar m-am gândit atunci că nu am la ce sa-l folosesc. Acum cred că mi-ar fi prins bine.

Completare, 12 octombrie:
Dincolo de utilizările gastronomice variate şi care mai de care mai gustoase, nucile au și proprietăți terapeutice. Ieri am făcut ceai, foarte bun pentru tuse. Īn trei căni de apă clocotită se pun 5 nuci crăpate şi se mai lasă 10 minute pe foc. Aspectul ceaiului e tulbure, nu prea îmbietor, dar gustul nu e rău deloc.
*
15 octombrie: Au apărut nucile în magazine. Pe strada George Enescu, spre  Romană,  un kg de nuci în coajă era 10 lei, iar miezul 45 de lei.

O privire furișă pe geam și o poză difuză, cum numai mie îmi iese, :) în timp ce așteptam autobuzul în stație