duminică, 21 aprilie 2024

O zi cu de toate

Dimineață am fost la cumpărături - printre altele, am găsit la Dedeman ironmax (pe seară, l-am întins în stratul de căpșuni care este plin-plin de fructe, cum n-a fost niciodată parcă).
Am mai luat și fasole cățărătoare galbenă lată (mi se pare cea mai gustoasă, untoasă).

Aseară am comandat pe net (SemPlus) 10 tăvi de alveole de două feluri, mai încăpătoare și cu mai multe celule, la prețuri derizorii, fasole oloagă galbenă lată, kiwano (am mai avut, dar nu prea l-am băgat în seamă, acum m-a apucat nostalgia), tărtăcuțe-polonic cobra, lipscănoaice, diverse benzi de rădăcinoase (rădăcină de pătrunjel, morcovi, păstârnac), mazăre Carouby (anul ăsta am pus - trebuie pusă devreme, în mustul zăpezii - dar pt anul viitor, dacă tot am găsit).
*
T. mi-a cumpărat cadou un smochin Black Turkey și un Photinia. Le-am plantat amândoi înainte de prânz.

După prânz am făcut multă treabă în grădină, până ne-a apucat seara pe-afară - am transplantat în grădină șofrănelul, sfecla roșie și galbenă (Golden Eye), trei-frați-pătați.
De mâine călesc răsadurile de roșii și în 2-3 zile o să încep să scot în grădină.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu