marți, 25 februarie 2014

Primul pas, prima durere de şale...

...şi o surpriză de proporţii pentru grădinarul din mine. :)

Nepoţelul meu, Teodor Laurenţiu, de 4 ani şi un pic, are de multă vreme un obicei - când are o surpriză plăcută, se bucură din tot sufletul, ţopăie şi strigă: "Am câştigaaat! Am câştigaaat!"
Aşa şi eu dimineaţă, când am aflat că la concursul Simonei mi s-a acordat premiul Primul pas, prima durere de şale sponsorizat de  Brânduşa, am ţopăit de bucurie şi am strigat (imaginar, desigur, ca să nu-mi şochez colegii): "Am câştigaaat! Am câştigaaat!"

Mulţumiri Simonei şi Brânduşei, felicitări participanţilor!
Şi... nu ştiu, pentru grădinari există o urare anume, cum au marinarii acel "Vânt în pupă"?
Dacă da, să-mi spuneţi şi mie.
Dacă nu, poate ar trebui să născocim una. :)
Până atunci, spor la treabă tuturor!

duminică, 23 februarie 2014

Glicină

De vreo doi ani tot încerc să prind glicină.
Anul trecut, am pus-o prea devreme în grădină. Ultimul îngheţ din primăvară i-a venit de hac.
Acum o săptămână, mi-a adus T. de la o cunoştinţă câteva seminţe. (Îmi pare rău că nu le-am făcut poză, erau tare frumoase.)
Pe 15 februarie, când am pus în pământ seminţele de roşii şi ardei, le-am pus şi pe cele de glicină.
Azi, uimire!


miercuri, 19 februarie 2014

Concurs cu premii în seminţe

Aici, Simona lansează un concurs interesant la care, ziceam, particip şi eu, bazându-mă pe norocul (semi)începătorului într-ale grădinăritului. :)
Acum, văzând poze de-ale participanţilor, mai că-mi vine să-mi retrag candidatura. :)
Dar pentru că am intrat deja în horă şi m-am anunţat în comentarii, trebuie să joc, nu?

Iată poza mea - pentru mine are valoare sentimentală, fiindcă-mi evocă producţia minunată de astă-vară şi mirarea şi bucuria când am văzut primul patison ieşit din mâinile mele, ca să zic aşa. :)

Patison bătrânel, pentru seminţe, toamna târziu (stânga) şi patison vesel şi tinerel, vara devreme (dreapta)

sâmbătă, 15 februarie 2014

Raţe

Tot admirând raţele Brânduşei, am devenit din ce în ce mai atentă când e vorba de aceste minunate făpturi. Căci un lucru e cert: sunt frumoase foc! Îmi plac nespus!
Eu nu am avut niciodată. Gâşte, da. Dar raţe... niciodată. Şi parcă-parcă îmi dă târcoale un gând...

sursa foto: emisiunea Bunătăţi din grădină, o vară fără carne (pe DigiLife)
Dar azi s-a nimerit să văd o întâmplare cu raţe. :)
La minunata fermă River Cottage, Hugh Fearnley-Whittingstall se trezeşte cu grădina invadată de melci. Cineva îl sfătuieşte să slobozească nişte raţe înfometate, care vor extermina obrăznicuţele gasteropode. Pe principiul că raţelor le plac mult melcii şi nu se vor atinge de plante.
Răţuştele erau din cele pitice şi din rasa khaki campbell. Frumoase-frumoase!

Dar socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de acasă. Melcii le-au plăcut, dar şi câte ceva verde. Varză, broccoli şi conopidă nu le-au surâs. Dar salata au distrus-o t-o-t-a-l! :)
Aşadar, concluzia este că raţele trebuie ţinute departe de grădină.

sursa foto: emisiunea Bunătăţi din grădină, o vară fără carne (pe DigiLife)

joi, 13 februarie 2014

Dovlecel patison

Din grădină, direct la pozat... :)
I se mai spune şi dovlecel-floare, denumire sugerată de aspectul său.
Eu am semănat destul de târziu seminţele, dar au încolţit repede, iar plantele (3 la număr, căci doar 3 cuiburi am pus) au crescut rapid (s-au întins mult pe lungime) şi au rodit bogat. Am avut dovlecei până toamna târziu. (Doi i-am lăsat să îmbătrânească, pentru seminţe.)
Am observat că, spre deosebire de alţi dovlecei, patisonii trebuie neapărat culeşi când sunt mici (cam cât pumnul), ca să fie fragezi şi gustoşi. Altfel, cu cât îs mai mari, cu atât se întăresc la exterior, iar în interior seminţele sunt mari şi trebuie curăţate.

Nu sunt pretenţioşi - eu i-am semănat într-un colţişor de grădină rămas liber, unde pământul nu era cine ştie ce grozav.
De apă însă cam au nevoie.

I-am pus toată vara la ciorbe sau i-am gătit umpluţi cu carne (aceeaşi reţetă ca la ardei umpluţi, dar numai că arată mai spectaculos pe farfurie).

***

Desigur că şi anul ăsta o să pun câteva cuiburi, cam 5, mă gândeam...
Dacă vă doriţi seminţe de dovlecel patison (fără nici o plată), vă rog să-mi scrieţi pe e-mail.

Toamna târziu, de la doar doi dovlecei, am avut o mulţime de seminţe.
***

Ce nu am făcut până acum şi îmi propun să încerc: flori de dovlecel pane.
Chiar acum am văzut o reţetă interesantă (a lui Hugh Fearnley-Whittingstall, care mie îmi place nespus, face o grămadă de chestii faine, inclusiv grădinărit), cu umplutură de trei feluri, dar având un ingredient comun: brânza (de un fel sau altul). Cea mai interesantă îmi pare umplutura cu risotto şi felii de mozarela (şi frunze de busuioc).
Pentru aluat, se pun 4 linguri cu vârf de făină, 1 lingură cu vârf de mălai, o jumătate de linguriţă de praf de copt, o jumătate de linguriţă de sare, 200 ml de apă minerală rece.
Florile se umplu, vârfurile petalelor se răsucesc, ca să nu iasă umplutura. Se dau prin aluat, apoi se pun în ulei încins până se fac aurii.
Se servesc imediat, calde.
Se împodobesc cu flori de călţunaşi. :)

Stuffed courgette flowers
Sursa foto, aici.

marți, 4 februarie 2014

Hrean

Ce se păstrează bine în pământ peste iarnă, chiar şi când e zăpadă sau ger sau viscol?
Hreanul!
Ce-mi place mie mult, conservat în oţet?
Hreanul!

Hreanul l-am moştenit de la foştii proprietari.
Pe lângă gard, din loc în loc, avem hrean.
Înainte de a se porni ninsorile, am scos câteva rădăcini. Dat pe răzătoarea mică şi pus în oţet, hreanul acompaniază foarte bine orice fripturică (şi nu numai - de pildă, merge minunat la salata de sfeclă roşie).

Frunzele fragede (la primăvară, deh!) se pun în salate.
Hreanul are o mulţime de proprietăţi terapeutice (indicat mai ales în anotimpul rece, ca revigorant al organismului). (Dar, atenţie, le dăunează celor cu sindromul colonului iritabil.)

***

Eu folosesc întotdeauna hrean la murături.
De când am descoperit reţetele de saramură (simplă şi cu oţet) ale lui Radu Anton Roman, eu aşa pun gogonelele în amestec cu multe altele.
Redau mai jos reţetele, din cartea lui Radu Anton Roman – Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti, Editura Paideia, 1998, cu menţiunea că saramura cu oţet e mai sigură. Citez:


SARAMURÃ (şi atât)
Cea mai ieftină şi mai lesne de făcut: nu se fierbe; face legumele sec acrişoare; de cele mai multe ori fermentează dând un anume ce zvăpăiat castraveciorilor şi gogonelelor.
Există însă un risc – mucegaiul. De aceea, e preferabil – cum fac de secole ţăranii din Bărăgan şi Moldova – să puneţi totul la butoi (capacul coboară odată cu zeama, izolând legumele de aer) în pivniţă, unde e rece constant, şi să vânturaţi zeama, din când în când, până dă frigul.

Proporţii (la un litru de zeamă):
• 2 linguri de sare (50-60 g) • 1 litru apă
• 20 g conservant (adaos citadin recent, pentru siguranţă)
Taină orăşencele fac aşa: pun şi 1 litru oţet la 9 litri apă, să fie sigure.
Legume şi fructe: (aici nu contează proporţiile – faceţi după gust: din fiecare sau numai castraveţi, sau pepeni cu gutui, cum vreţi, cum vi se năzare şi cum găsiţi la piaţă).
• gogonele (chiar şi din cele înrozite)
• castraveciori
• pepeni mici, verzi (magnifici!!)
• gogoşari
• conopidă (tăiată cu un pic de frunză)
• fasole verde
• ridichi negre
• varză albă
• ceapă
• gulioare
• praz
• usturoi
• ţelină (cu frunze neapărat) • morcovi
• mere • gutui
Altele de ajutor:
• tulpini mărar uscat • crenguţe vişin • cimbru uscat
• hrean • ardei iute • leuştean şi pătrunjel uscat
(atenţie, sfeclă roşie şi varză roşie dacă puneţi, colorează tot)
• Se spală bine, în mai multe ape, toate „ingredientele“
• Se curăţă ridichile, ţelina, gulioarele, morcovul, hreanul, usturoiul,
ceapa, prazul
• Se taie varza şi prazul în bucăţi mai mici cât să încapă într-o farfurioară
• Se pun în butoi, toate amestecate, să ia gust una de la alta; din strat în strat, se potrivesc felii de măr şi gutuie, hrean, ardei iute, arpagic, căţei de usturoi, morcovi, ţelină
• Când s-a umplut butoiul se aşază ca un capac frunze de ţelină, rădăcină de hrean, câteva crengi de vişin şi tulpini de mărar uscat
• Se toarnă saramura până acoperă legumele
• Se pune un capac de lemn mai gros, eventual îngreunat cu o gresie, să ţină afundate murăturile
• O dată pe săptărrţnă se vântură (pritoceşte) zeama, să nu ia miros
Imaginaţi-vă, de Sf. Vasile, la o friptură de ceafă de porc cu piure de cartofi şi pâine de casă, un castron cu murături umede, sclipind: gogoşarii roşu, conopida alb, castraveciorii verde, morcovii morcoviu, gutuile auriu, feliile de pepene pestriţiu – totul luminând a sărbătoare, bucurând casa cu miros de ţelină şi mărar. Nu-i aşa că merită să trăieşti (bine!)?!
*** 
SARAMURÃ CU OŢET
O reţetă pentru aceleaşi legume ca mai sus, însă mai sigură. Merge şi la borcan,
cu risc mic de mucegai.
Zeama:
• 1 l apă • 1 lingură sare • 1 pahar oţet
• 10 boabe piper • 1 foaie dafin • 10 g conservant
• 10 g boabe muştar • legume şi fructe: toate cele de la saramură

• Se pune zeama la fiert – intră cam 4 litri lichid la 1 borcan de 10 litri
• Se aşază legumele bine spălate, în borcan, amestecat; cele prea mari se
taie în două sau în patru
• Pepenii verzi, care nu se taie, ar trebui să fie foarte mici ca să încapă
• Rădăcinoasele – ţelină, morcov, ridichi, gulioare, hrean, ar trebui tăiate
felii ca să poată fi împrăştiate peste tot între murături, ca dătătoare de
tărie şi parfum
• Usturoiul trebuie şi el risipit peste tot, fiind bun conservant
• Când s-a umplut borcanul, se aşterne un capac de frunze de ţelină,
cimbru uscat, hrean, mărar, crengi vişin
• Când zeama a dat în câteva clocote se trage deoparte, câteva minute, să
se răcească
• Sub borcan se aşază o rozetă de cuţite, să nu crape sticla de căldură
• Se toarnă zeama fierbinte peste murături dintr-o dată
• Se înfăşoară borcanul în cârpe, se acoperă cu o farfurioară, se lasă să
respire o noapte
• Se leagă borcanul cu celofan spălat şi înmuiat în apă fierbinte
• Se pune la păstrare în cel mai rece loc din casă

Frunzele de hrean se pare că sunt foarte decorative - sursa, aici