miercuri, 20 decembrie 2017

Hokkaido

...sau Ukichi Kuri - cred că-mi place mai mult denumirea asta.
Cum producţia a fost bogată, mă străduiesc să-i folosesc.
Pe unul dintre ei, care pare să fie un hokkaido sadea, necorcit adică, l-am "sacrificat" ieri ca să recoltez seminţele care să transmită caracteristicile originalului.

Azi am repetat reţeta de paste cu dovleac şi salvie, care ne-a plăcut extraordinar de mult.
(Până nu demult, îmi plăcea dovleacul doar la plăcintă şi copt. Dar gusturile se mai schimbă... anul ăsta am făcut un fel de chiftele de dovleac cu condimente, orez cu dovleac şi paste cu dovleac - toate mi-au plăcut mult. Şi o să urmăresc să mai diversific... din cealaltă jumătate care mi-a rămas, o să încerc mâine o supă-cremă.)

Reţeta (inspirată de-aici):
Într-un strop de ulei şi-un boţ de unt se rumenesc uşor frunze întregi de salvie şi câţiva căţei de usturoi zdrobiţi. Se adaugă dovleacul dat pe răzătoarea mare, se lasă pe foc cu capac până se înmoaie uşor. La final, pastele fierte şi parmezan ras.
Delicioase!




6 comentarii:

  1. Ce minunatie de dovleac ! Credeam ca soiul asta face fructe mai mici, dar vad ca la tine a crescut ca-n poveste. Bravo !
    Eu folosesc si din cel de placinta la rizotto. Cubulete stinse cu un pahar de vin alb. O sa incerc si salvia. Merci de idee !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, aşa este. Eu sunt încântată de dovleacul ăsta.
      În iarna asta l-am gătit mai des ca niciodată.

      Mulţumesc şi eu pentru idee, Dani, o să încerc şi un risotto cu dovleac cubuleţe stinse cu vin alb.

      Ștergere
  2. pentru anul care vine repede, repede: LA MULŢI ANI !!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Un an bun, cu multe, multe retete delicioase!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulţumesc.
    Aşa să fie şi la mine, şi la tine. :)

    RăspundețiȘtergere