De-acu' am învăţat lecţia - tot păţitu-i priceput. Am aflat că pe dovleci trebuie să cadă bruma. Deci, se adună toamna târziu, târziu. Chiar dacă vrejurile s-au uscat şi pentru ochiul de grădinar profan pare că nu mai are rost să-i lase pe tarla, nu-i aşa.
Am avut mai multe soiuri. Cel din pozele de mai sus a fost cel mai gustos. A crescut uriaş, a fost cărnos. Am păstrat seminţe pentru anul viitor.
Am învăţat că:
- seminţele se ţin în apă călduţă câteva ore, pentru a se înmuia coaja; astfel, încolţesc mai repede
- seminţele se sădesc primăvara când e cald, în loc cu soare mult, câte 3-4 într-un cuib, iar între cuiburi trebuie să fie o distanţă de 2,5-3 metri
- cuiburile se udă cu stropitoarea - altfel, jetul puternic de apă poate scoate seminţele la suprafaţă sau, dacă-s deja încolţite, le poate rupe firişoarele de rădăcini în formare
- dovlecilor le place umiditatea, dar nu apa multă - când fac frunze, nu trebuie udaţi des şi mult, deoarece frunzele mari păstrează umiditatea în sol
- dacă se întind prea, prea mult, vrejurile mai pot fi tăiate, dar numai după ce fructele sunt măricele
- se recoltează toamna târziu, cum spuneam mai sus, după ce cade bruma pe ei
- se lasă o bucată de codiţă, rezistă mai bine aşa peste iarnă
- se depozitează într-un loc răcoros - cei sănătoşi pot rezista până primăvara
*
 |
| Uchiki kuri |
Am găsit la Billa un dovleac care mi s-a părut tare simpatic. Scria pe etichetă că e bio şi că e importat din Bulgaria.
Am făcut cercetări şi am descoperit (sper că nu greşesc) că e un dovleac de sorginte japoneză şi se numeşte uchiki kuri.
L-am despicat azi şi e plin de seminţe. Nu are foarte multă carne, dar... e şi mititel, ce poţi să-i ceri?
Se spune despre el că e preferat altor soiuri pentru că una bucată uchiki kuri înseamnă o porţie (aşadar, nu vei avea rămăşiţe de păstrat la frigider, pentru altă dată). În ceea ce priveşte gustul, cică ar avea un iz de alune.
Am spălat seminţele şi le-am pus la uscat. Cum spuneam, sunt multicele. Dacă cineva îşi doreşte în grădină acest soi, să-mi scrie pe adresa de e-mail.
De reţinut:
- în cazul acestui dovleac, cuiburile (în care se pun câte două seminţe şi se lasă ulterior plăntuţa care se dovedeşte a fi crescută mai bine) se fac la o distanţă de cca 90 cm unul de celălalt
- coaja este comestibilă!
 |
| Uchiki kuri cu ochelari, ca să avem un termen de comparaţie în ceea ce priveşte mărimea dovleacului |
Când e vorba de dovleac, mie cel mai mult îmi place plăcinta.
Din dovleacul uriaş, din recolta personală, am gătit cu orez (fel care pe mine nu mă încântă) şi am copt cu scorţişoară, iar apoi am picurat miere pe el.
Iar uchiki kuri va deveni acum cină, gătit împreună cu orez cu lapte.
Reţeta e aşa:
În cratiţă se pun un anason înstelat, o bucată de scorţişoară, câteva cuişoare, câteva păstăi de cardamom. Se încălzesc 30-40 de secunde, apoi iau calea mojarului.
Se face un orez (îl prefer pe cel integral) cu lapte, obişnuit, se îndulceşte un pic cu zahăr brun, iar la final se adaugă condimentele mărunţite.
În acest timp, în cuptor se coc jumătăţile de dovleac, presărate vag cu zahăr brun şi scorţişoară.
Se scot din cuptor şi se umplu cu orez cu lapte. Dacă e nevoie (adică, după gust), pe deasupra se pun câteva picături de miere şi poate încă un praf de scorţişoară. (Eu am pus şi un pic de coajă de portocală macerată.)
