Gutui

Și anul ăsta rodul celor trei gutui e bogat. (Unul e mai bătrâior, moștenire de la foștii proprietari; ceilalți doi sunt tinerei, la al doilea an de producție.)
Multe gutui au picat deja - le-am pus la ferestre, am dat vecinilor sau le-am gătit. Însă multe sunt încă în pomi, așteaptă bruma ca să fie culese.

În fiecare an, cred, am făcut gem. Anul ăsta nu mai vrem. Așa că pentru recolta târzie m-am gândit la marmeladă și peltea.
Deocamdată, am făcut compot și am mâncat crude. Iar ieri, am făcut un sufleu - și... aici voiam să ajung. :) E un desert foarte ușor. Ne-a plăcut. Și nici multă muncă nu a trebuit. E prima încercare, dar, cu siguranță, nu ultima. Recomand călduros. :)

***

Rețeta e așa:
Am tăiat cuburi trei gutui mari, apoi le-am fiert, le-am scurs de zeamă, le-am pasat (rețeta cere să fie pasate fin, fin, eu însă am făcut-o grosier, cu furculița). Am pus 6 linguri cu vârf de zahăr, cam 50 de grame de unt, o fiolă de esență de vanilie și o jumătate de linguriță de scorțișoară (cred că trebuia mai multă), am amestecat bine. Și am lăsat să se răcească. Între timp, am bătut (cu telul) 6 albușuri spumă tare (la care am adăugat câteva picături de lămâie și coaja de la o lămâie verde). Apoi am încorporat ușurel spuma în piureul de gutui. În cuptorul încins în prealabil, într-o tavă rotundă unsă bine cu unt (cred că mi-ar trebui niște forme mici de ceramică - ar fi mult mai elegant la servire), sufleul a stat circa 45 de minute.
La servire, peste porția mea am picurat și miere. T. nu a vrut.
Ne-a plăcut amândurora.
(Cred că ar merge și cu un boț de frișcă.)

***
Ce am mai făcut: mâncare de gutui, cu zahăr ars.
Rețeta e simplă și cred că o știe toată lumea. De data asta am făcut-o fără carne de pui, cum îi place lui T. Ar fi mers și câteva stafide, mie mi-ar fi plăcut, dar doar mie. :) Așa că am renunțat.
Importante sunt și condimentele - am pus coajă de lămâie verde, anason, câteva cuișoare.
(Tocmai am văzut un documentar despre India și cât preț pun oamenii de-acolo pe mirodenii.)