vineri, 26 iulie 2024

Despre (o parte din) vinetele zebrate

Astă-primăvară am pus în micul solar 15-16 fire de vinete zebrate - răsaduri făcute de mine, cu destul chin având în vedere lipsa de lumină, de spațiu, de temperaturi propice. Porniseră oarecum bine dar, pe drum, au stagnat, ba chiar s-au împuținat (și ca aspect, și ca număr).

De vină pare să fie o cârtiță - le tot râcâie și le scoate pe jumătate, eu le afund iar în pământ, le bătătoresc și le ud. Și tot așa, de nenumărate ori.
De ținut minte: nu te pune cu Madam Cârtița. Nu câștigi!

Văzând ce jalnic arată bietele vinete de la o zi la alta, azi-dimineață mi-am luat inima-n dinți și am trecut la o măsură radicală.
Nu, nu împotriva cârtiței.
Remember? Am zis că nu mă mai pun cu ea.

Ci m-am apucat și-am mutat toate vinetele în grădină sub cerul liber, în stratul în care am avut ceapa.
Mă bazez pe faptul că va fi o toamnă lungă și că vor apuca să producă măcar o vânătă de căciulă, să mă simt și eu răsplătită pentru efortul de a fi făcut răsadurile.
Dar mai întâi să vedem dacă se prind, dacă le priește mutarea și dacă nu le dă de urmă Madam Cârtița. :)

marți, 23 iulie 2024

Gânduri de marți dimineață

Uneori sunt așa supărată pe vremea asta caniculară și secetoasă, pe dăunătorii greu de ținut în frâu, încât îmi zic că o să reduc drastic grădina - 10 fire de roșii, 5 de castraveți și unul de vinete.
Glumesc! Nici chiar așa!
Dar... undeva pe-acolo. :)
Însă de două zile plouă și s-a înviorat nu doar natura, ci și mintea mea.

Zilele trecute am strâns o mulțime de ardei snacks.
Aseară am strâns foarte multe roșii, așa încât azi trebuie să fac câteva conserve.
Vinetele sunt aproape gata de cules (și fiecare fir are măcar una).
etc. etc. etc.

Așa că-mi resetez mintea, uit de numeroasele fiasco-uri și refac planurile. :)

*

În cele din urmă, am renunțat să pun roșii la borcan.
Am optat pentru o supă de roșii - cu rădăcinoase date pe răzătoarea mică, ceapă, roșiile, tăiței de casă și multe frunze de țelină.


luni, 22 iulie 2024

Ardei snacks umpluți cu brânză - checked! :)

 Am reușit să obțin o mulțime de ardei snacks (semințe de la Agrosel). Azi i-am umplut cu brânză. Am adăugat cimbru, usturoi și câte un mic ardei iute în fiecare dintre cele trei borcane. Apoi am turnat ulei de floarea-soarelui și le-am pus la frigider (uleiul de măsline ar fi poate preferabil, dar la rece se solidifică - apoi trebuie un pic de răbdare să redevină lichid și nu-și pierde proprietățile, totuși l-am preferat pe cel de floarea-soarelui, de data asta).


P.S. În sfârșit, aseară și azi-noapte a plouat copios, din fericire pentru pământul ăsta uscat iască!

joi, 18 iulie 2024

Căpriță

I-am tot dat târcoale, fără prea mult curaj. Ieri, ca un făcut, îmi ies în cale pe FB diverse rețete - sub denumirea, mai încurajatoare, de spanac sălbatic.

Am hotărât pentru dimineața asta un pesto. M-am gândit: noaptea e un sfetnic bun!
Și chiar este. Că, în nocturnă, mi-a trecut prin minte că porcii și găinile apreciază nespus căprița (la fel cum apreciază și iarba-grasă, zisă și grășiță - pe care deja am pus-o în salată de nenumărate ori). Deci, dimineață, am făcut pesto și am mâncat pe pâine.

La ora asta mă simt foarte bine, vioaie și dornică de noi descoperiri în foraging. :)

Căprița din bătătură

În mojar: un pumn de căpriță, câteva alune, sare, ulei de măsline, cheddar ras
(fără usturoi, deocamdată)


Rugby

 Ca-n viață, pasiunile care trec lasă loc altora noi.

Mulți ani am iubit nespus Zlatava și mi se părea că nici nezarele nu se ating de roșioare. Anul ăsta, neinspirată, am pus în solar unde nu s-a făcut nimic, iar plantele, sterile, suferă cumplit.

Dar, afară, protejate de plasa de umbră, au produs bogat Rugby - hibrid, e adevărat.

Rugby - în prim-plan, of course... :)
Că până o să am roșii Spiridon, mai curge apă pe Dunăre... :)
Dar pot să-ncerc, îl bat ca pe cucoșul din poveste. :))))


miercuri, 17 iulie 2024

Usturoi-elefant

Am câțiva căței pentru consum, câțiva bulbili pentru replantat în toamnă în vederea înmulțirii și o măciulie de semințe.
Chiar arată impresionant!
Se pare că-i lipsește iuțeala usturoiului clasic - așa că e numai bun pentru regim. :)



Ardei snacks


În sfârșit, anul ăsta am destui cât să umplu cu brânză și să-i pun la borcan, în ulei, câteva zile până prind gustul bun.
Am găsit și rețetă pe plac - mâine-poimâine mă ocup de ei.

Negrilică, zisă și chica-voinicului

 

Am adunat semințe de negrilică (Nigella damascena) pentru viitoare chifle, sărățele și alte cocături de casă. (Majoritatea capsulelor se scuturaseră deja.)




duminică, 14 iulie 2024

Minunate ființe

 



*

Altfel, grădina suferă groaznic de caniculă și secetă. (Și noi suferim, dar măcar ne putem retrage în casă la răcoare.)
Roșiile Rugby sunt minunate (hibrid, deci rezistente; productive, frumoase și gustoase - și dulci, le tolerez foarte bine).
Și castraveții se fac, bieții de ei! Am pus două tranșe de răsaduri, la distanță de 2-3 săptămâni.
Am avut caise și vișine din abundență.
Prunul de la Daria a intrat pe rod, am strâns cam un castron de prune (sunt rotunde - nu aveam decât lunguiețe).
Corcodușele au trecut cam nebăgate în seamă. Ce nedreptate! (Am acrit o dată ciorba și am făcut trei borcane de acritură pentru iarnă. Atât.)
Sunt încântată de șofrănel - am nenumărate fire, care au dat un aer de mare veselie grădinii. Acum trec la următoriul stadiu. Sunt pe fază să adun semințe pentru la anul.
Ardeii bulgărești sunt pliiiiini de rod. 
Vinetele se fac și ele, dar mai greuț, acum sunt cât pumnul (aseară am cumpărat de la Aurel și am căpătat bonus porumb de fiert).

Ca noutăți cu blană îi avem pe puiuțul Whisky (după ce a dat târcoale pe la gard 3 săptămâni) și pe puiuțul Alba (speriată de bombe, a stat vreo lună numai în tei, apoi, treptat, cu infinită răbdare, am reușit s-o facem să coboare și să vină pe aproape - dar mai avem de lucru cu ea până vine frigul, s-o îmblânzim ca lumea și să-i găsim cazare peste iarnă prin magazie, pe undeva).




marți, 2 iulie 2024

Sfecla roșie, anul ăsta

Niciodată nu am avut sfeclă atât de mare la vremea asta.
De obicei, o recoltam toamna târziu.

Acum, fiind atât de mare, am zis s-o mai răresc.
Și-am smuls o sfeclă, am fiert-o al dente și am făcut salată cu ulei și cu un praf de sare. Și cu nimic  altceva. Regim. :)