sâmbătă, 15 februarie 2014

Raţe

Tot admirând raţele Brânduşei, am devenit din ce în ce mai atentă când e vorba de aceste minunate făpturi. Căci un lucru e cert: sunt frumoase foc! Îmi plac nespus!
Eu nu am avut niciodată. Gâşte, da. Dar raţe... niciodată. Şi parcă-parcă îmi dă târcoale un gând...

sursa foto: emisiunea Bunătăţi din grădină, o vară fără carne (pe DigiLife)
Dar azi s-a nimerit să văd o întâmplare cu raţe. :)
La minunata fermă River Cottage, Hugh Fearnley-Whittingstall se trezeşte cu grădina invadată de melci. Cineva îl sfătuieşte să slobozească nişte raţe înfometate, care vor extermina obrăznicuţele gasteropode. Pe principiul că raţelor le plac mult melcii şi nu se vor atinge de plante.
Răţuştele erau din cele pitice şi din rasa khaki campbell. Frumoase-frumoase!

Dar socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de acasă. Melcii le-au plăcut, dar şi câte ceva verde. Varză, broccoli şi conopidă nu le-au surâs. Dar salata au distrus-o t-o-t-a-l! :)
Aşadar, concluzia este că raţele trebuie ţinute departe de grădină.

sursa foto: emisiunea Bunătăţi din grădină, o vară fără carne (pe DigiLife)

21 de comentarii:

  1. Cat mai departe de gradina:)) Ma mir ca nu le-au placut varzoasele! La mine cand au scapat in gradina erau rosii coapte pe vrej, sareau ca nebunele care sa prinda prima rosia:)) Daca vreodata va hotarati sa luati rate sa-mi spuneti si cu mare drag! Avem si noi rate pitice dar sunt foarte galagioase, pe cat de mici asa gura mare au:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din păcate, nu am putut face o poză clară, am avut doar telefonul la îndemână - aşa că nu se vede bine, dar în prima poză au făcut prăpăd. Nu a rămas nimic din salată. Ba chiar cineva comenta că au mâncat miezul, aşa că nu se mai reface nici o salată. :)
      Ah, dacă aş păţi aşa ceva în grădina mea, m-aş supăra foc! :)

      Îmi închipui cum s-au bătut pe roşii... Dulcege, zemoase... ce delicatesă!
      Da, dacă ne hotărâm, îţi spun, mulţumesc foarte mult!

      Ștergere
  2. Super faine macanitoarele dar, daca vrei sa ai odihna du-le cat mai departe de casa. Socru-miu a avut un card, cred ca erau 30, dimineata la prima geana de lumina incepea un concert de ziceai ca-nceput razboiul.Iar in gradina ce sa zic, nu le-am dat voie dar am vazut in filmul Emiliei Hazelip, dar si la Geoff Lawton, ca aveau un soii de rate care spuneau ca sunt benefice in gradina in primul rand pentru tinerea sub control a populatiei de melci. Pana nu incerci nu stii. Vad ca Brandusa nu recomanda si ea este crescatoare, deci mai in tema ca mine( eu pot sa-ti dau idei referitoare la beneficiile cresterii curcanilor in micile gradini de flori... pe care nu le mai ai dupa ce cucanii cresc). O seara frumoasa si o saptamana minunata.

    RăspundețiȘtergere
  3. O, şi curcanii sunt o frumuseţe!
    Dar dacă păsăretul nu rezonează deloc cu florile şi cu plantele în general... stau pe gânduri, nehotărâtă.
    Ascult la voi, cei cu experienţă, şi mai cântăresc.
    Acum, doar cu găini, viaţa e cât de cât simplă. Cu alte înaripate, probabil că mi-ar fi tot mai greu. Iar ouăle, vorba Brânduşei, sunt bune şi dacă-s doar de găină obişnuită.
    Mulţumesc pentru urări, la fel!

    RăspundețiȘtergere
  4. Dar stiti ca unde sant ratele si gastele nu se aduna sobolanii??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ştiam, habar nu aveam.
      E bine de ştiut...

      Deocamdată, la noi, se pare că herghelia de pisicuţe şi cotoşmani au alungat orice urmă de şoricel şi şobolănel. :)

      Ștergere
  5. Chestia cu "nu se aduna sobolanii" e un mit si nimic mai mult, sobolanii si soarecii se aduna acolo unde sunt grane si daca nu-i starpesti apar probleme mari deoarece mananca bobocii de rata si gasca si puii de gaina:(
    Curcile sunt terminatoare si ele, anul trecut si porumbeii au facut praf 2 tufe de cartofi! Noi incercam sa ledm verdeata tot timpul dar ele nu sunt multumite cu varza, salata, spanac ,lucerna, etc. ele ataca tot ce e verde. Gainile de rasa sunt mult mai pretentioase, noi avem gaini de curte, exact ca ale tale si eu sunt super multumita de ele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am auzit că şobolanii se strâng şi la coteţele de porci, să le mănânce mâncarea.

      Şi eu sunt mulţumită de găini, sunt hărnicuţe la ouat, sunt şi frumuşele... ce să le mai cer altceva? :)

      Ștergere
    2. Puisori mai spre primavara si cred ca e sufiecient:)
      Sobolanii se aduna oriunde este ceva de mancare, problema este ca sunt purtatori ai multor boli grave! Noi am avut noroc de pisici harnice si am scapat de ei:)

      Ștergere
    3. Aşa am plănuit deocamdată - încă o serie de puişori în primăvară.

      Ștergere
  6. Mangoldul meu anul trecut a fost tuns si frezat de curci, au ramas doar tijele apoi au venit gastele si le-au mancat:)) Daca vrei ceva trebuie musai tinut departe de gradina, eu am fost pe punctul de a renunta anul acesta la gradina doar la gandul ca o sa scape hoarda si o sa faca praf totul, dar am facut gard mareee :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, da, asta e soluţia - garduri zdravene! :)

      La grădină nu poţi renunţa - să nu ai tu o roşioară ieşită din mâinile tale?
      Eu mangold nu am pus niciodată, sună bine, exotic. Am văzut doar pe la tv.

      Ștergere
    2. Daca vrei iti trimi seminte am de mai multe culori:) poti sa faci sarmsle din el, sa-l pui in salate, etc si e bine ca ramane peste iarna.

      Ștergere
    3. Da, da, da, aş vrea!!! :)
      Îţi scriu pe mail, poate îţi trimit şi eu ceva, la schimb.

      Ștergere
    4. Mai aveti seminte de mangold? As dori si eu, contracost , daca se poate. Va multumesc frumos.

      Ștergere
    5. Eu nu am.
      Dacă ai pagină de Facebook, intră în grupul Semințe lbere. Acolo poți cere și oferi orice fel de semințe. Sigur are cineva și mangold.
      Și poți încerca să găsești și altele pe care ți le dorești.

      Ștergere
  7. Noi am avut acasa si rate, pe langa alte feluri de pasaret, insa am renuntat la ele, pentru ca murdareau mereu apa.Si intr-un an s-au umplut si de niste viermisori la stomac si de atunci n-am mai vrut sa aud de rate .Sunt simpatice cand sunt pui si se joaca frumos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Le place apa şi o mocirlesc... :)

      Acum, fără prea mare legătură cu subiectul nostru, căutând informaţii despre raţe am dat pe net şi de ideea celor care cred în feng shui că raţele mandarine sunt simbolul cuplurilor armonioase. :)

      Ștergere
  8. Tiii, ce povesioară faină! Nu ştiu de unde le scoţi, dar mie îmi plac foarte mult!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi mie mi-a plăcut, m-a amuzat.
      Am văzut la tv, la o emisiune pe care o face un tip simpatic, Hugh Fearnly-Wittingstall. Are o fermă cu de toate - legume, fructe, animale de tot felul, inclusiv păsăret. Iar el e maestru bucătar şi mai arată şi reţete faine.
      Eu mă uit cu mare plăcere la tot ce face şi spune el. :)

      Ștergere